Vreau să știu

Cine suntem

Spic de inimi este o asociație nonprofit independentă, creată din dorința de a ajuta. Suntem o asociație onestă și total transparentă, fără scopuri ascunse sau interese de altă natură.

Nu vrem decât să ajutăm și nu cerem nimic în schimb. Pentru că nu ne lasă inima să fim indiferenți la suferințele sau lipsurile semenilor noștri. Pentru că ne pasă. Din toată inima.

Nimic durabil nu se poate întemeia pe indiferenţă.

Octavian Paler

Campania “Dăruiește pâine”, acordarea de burse elevilor cu posibilități limitate, colaborarea cu realizatorii emisiunii “Starea nației” pentru ajutorarea unor familii nevoiașe (bani pentru reconstruirea unei case arse; sprijin financiar pentru un tată cu cinci copii; electrocasnice, alimente și hăinuțe pentru un copil lovit de soartă; alimente pentru o familie cu cinci copii) sunt doar câteva dintre acțiunile întreprinse de-a lungul anilor.

Ce vrem să facem

Vrem să recâștigăm încrederea semenilor noștri în scopurile nobile. Știm că nu va fi ușor. Această încredere s-a pierdut din cauză că multe asociații au avut agende ascunse, total opuse scopurilor declarate.

Vrem să conjugăm verbul a învăța împreună cu tinerii care doresc să studieze, dar care nu au posibilități materiale. Dacă te regăsești în această descriere, aplică pentru o bursă de studiu, accesând pagina Vreau să învăț.

Vrem să conjugăm verbul a trăi împreună cu cei aflați în situații de viață mai puțin fericite. Dacă te afli într-o astfel de situație, accesează pagina Vreau să trăiesc și descrie-ne cazul tău.

Vrem să conjugăm verbul a ajuta împreună cu alți oameni onești sau companii serioase, cărora le pasă. Din toată inima. Dacă dorești să faci bine, accesează pagina Vreau să ajut.

Echipa

Suntem o mână de oameni, animați de idealuri comune. Credem că o societate sănătoasă nu poate exista fără valori precum încrederea, cinstea, onoarea, altruismul. Nu poți construi un viitor mai bun pentru tine și pentru copiii tăi dacă scopul pe care îl urmărești este să-ți meargă bine doar ție și lor. O comunitate în care fiecare nu își urmărește decât interesul propriu nu este o comunitate, ci un infern. Ajutându-l pe cel de lângă tine, te ajuți și pe tine. Asta încercăm și noi să facem, alegând să dăruim o parte din timpul și din resursele noastre celor care au nevoie.

Suntem echipa inimilor care dăruiesc. Suntem inimi prinse într-un spic. Un spic de inimi.

Adina Boghean
— Președinte

Adina Boghean

Adina Boghean este Președintele Asociației “Spic de inimi” și Economist la compania NOVA PAN din Brașov.

Ciprian Brebeanu
— Vicepreședinte

Ciprian Brebeanu

Ciprian Brebeanu este Vicepreședinte în cadrul Asociației “Spic de inimi”, în cadrul căreia efectuează o muncă de voluntariat.

Este Directorul General al companiei NOVA PAN din Brașov, înființată în 2001. Împreună cu echipa pe care o coordonează a dezvoltat mai multe branduri: Cofetarul Isteț, Clipband, Arta Albă.

Gabriela Poteraș
— Vicepreședinte

Gabriela Poteraș

Gabriela Poteraș este Vicepreședinte în cadrul Asociației “Spic de inimi” și Directorul Adjunct al companiei NOVA PAN din Brașov.

Geta Fojică
— Director Executiv

Geta Fojică

Geta Fojică este Directorul Executiv al Asociației “Spic de inimi” și Directorul Financiar al companiei NOVA PAN din Brașov.

Cecilia Florescu
— Director Marketing

Cecilia Florescu

Cecilia Florescu este Directorul de Marketing al Asociației “Spic de inimi” și al companiei NOVA PAN din Brașov.

Cu o experienta de peste 15 ani in marketing, publicitate si PR, a contribuit la crearea si dezvoltarea brandurilor Cofetarul Isteț, Clipband, Arta Albă. S-a implicat in campania umanitară “Dăruiește pâine”.

MIhaela Cârnu
— Secretariat

Mihaela Cârnu

Mihaela Cârnu este Secretarul Asociației “Spic de inimi” și al companiei NOVA PAN din Brașov.

Permanent preocupată să ajute și să se implice în acțiuni umanitare, Mihaela cauta și descoperă cazurile care urmează să fie analizate, punând cap la cap documentația necesară pentru o bună și corectă desfășurare a acțiunilor.

Octavian Segărceanu
— Responsabil Comunicare

Octavian Segărceanu

Octavian Segărceanu este responsabil de comunicare voluntar al Asociației “Spic de inimi”. Are peste 20 de ani de experiență în domeniu.

Sub pseudonimul Sega, a publicat la Editura Humanitas bestsellerele Namaste. În 2015, a organizat o strângere de fonduri în Nepal, pentru localnicii afectați de cutremurul din ziua de 19 aprilie a anul respectiv.