Vreau să învăț 2026

Vă mulțumim tuturor elevilor, studenților și familiilor care ne-au acordat încrederea lor și care au fost alături de noi.

Continuăm proiectul „Cultivăm Educația”, cu aceeași convingere că educația are puterea de a deschide drumuri, de a crea oportunități și de a schimba destine.

Credem în tinerii care își urmează visurile cu perseverență, în cei care muncesc pentru viitorul lor și în puterea unei comunități de a le fi alături. Ne dorim să construim, pas cu pas, un sprijin real pentru cât mai mulți tineri care învață, cresc și își construiesc propriul drum. Le mulțumim tuturor celor care cred în această misiune și tuturor celor care aleg să contribuie, prin încredere, implicare și generozitate, la construirea unor șanse mai bune pentru generațiile de mâine.

Pentru că educația se cultivă împreună.
Iar atunci când oamenii se adună în jurul unei cauze, fiecare gest contează.

Cu toții suntem inimi prinse într-un spic.
Suntem un spic de inimi.

WordPress Theme by sumowp.com