Pentru anul școlar 2024-2025, Asociația SPIC DE INIMI continuă cu dăruire proiectul „Cultivăm Educația”, oferind sprijin constant tinerilor talentați și determinați să-și urmeze drumul prin educație.
În această sesiune, am acordat 5 noi burse de studiu în valoare de 500 de lei/lună pentru elevi și 1000 de lei /lună pentru studenți:
- 3 burse pentru învățământ preuniversitar
- 2 burse pentru învățământ universitar
Totodată, am prelungit și susținem în continuare contractele de bursă deja existente din anii anteriori:
- 3 burse pentru învățământ preuniversitar
- 6 burse pentru învățământ universitar
Astfel, în total, un număr de 14 tineri beneficiază de sprijinul lunar al Asociației SPIC DE INIMI pe parcursul anului școlar 2024-2025 – o dovadă că investiția în educație și în potențialul uman creează schimbări reale și durabile.
Prin acordarea acestor burse, tinerii primesc sprijin pentru achiziționarea materialelor de studiu, suport pentru costurile chiriei, asigurarea necesarului alimentar și acces la cursuri complementare în domeniul ales.

